vineri, 5 decembrie 2008

fibromul uterin

Odata cu varsta, vin si problemele de sanatate. Ehei, cand imi spunea mama: imbraca-te, nu umbla cu parul ud, acopera-ti salele sau stai dreapta, c-o sa vezi tu cum le platesti la batranete! Uite c-am ajuns sa platim. Sinuzita, alergie, dureri de spate, toate isi cer birul, acum.
Ultima vizita la ginecolog m-a nelinistit putin. Fibrom uterin de 49 mm. E mic sau mare? N-am niciun simptom: sangerari, dureri, ciclu neregulat...nimic. Dar acel fibrom exista. Imi spune doamna doctor ca exista sansa sa se resoarba pana la menopauza. (MENOPAUZA! Doamne! nu m-am gandit la asta pana acum. Numele meu, in aceeasi fraza cu menopauza. Ei, asta e, om trai si cu asta).
Am cautat pe net si-am gasit cateva informatii despre asta. O sa incerc sa inserez ceea ce gasesc. Sper sa reusesc!

Fibromul mai este numit si tumora fibroasa, leiomiom sau miom, dar acesta nu este o tumora maligna (cancer). Fibromul nu trebuie tratat decat in momentul in care creeaza probleme.
Fibroamele sunt mai frecvent intalnite la femei de 30–40 de ani. Pana la varsta de 50 de ani, 80% din femei prezinta fibroame uterine
.

DEJA NU MAI SUNT INGRIJORATA. Nu este malign, e frecvent intalnit la femeile de varsta mea si, foarte important, daca nu creeaza probleme, nu trebuie tratat. Buun!

Dupa tratament este obisnuita reaparitia fibromului. Singurul tratament care previne reaparitia fibromului este extirparea chirurgicala a intregului uter, operatie numita histerectomie.

Deci, din nou n-am de ce ma ingrijora. Deocamdata. Si, oricum, am crescut destul incat sa constientizez ca EU trebuie sa am grija de mine.
Dupa vizita la ginecolog (care am avut grija sa fie O DOAMNA DOCTOR) m-am simtit mica si stupida. De ce , oare, avem acea stangacie, cand mergem la ginecolog? Actiuni obisnuite ca, dezbracarea ciorapilor, asezarea pe pat, devin, in fata doctoritei, adevarate acte de curaj. Sunt o tipa descurcareazata, fara inhibitii (credeam), la sala ma schimb fara probleme in fata fetelor si, totusi, in cabinetul doamnei doctor ma comport prosteste. Cred ca-si inchipuie ca-s cea mai idioata femeie din lume. si acum rosesc, amintindu-mi ce privire tampa aveam cand o intrebam obsesiv: " ...adica, sa ma imbrac?"
"Trebuie sa va fac ecografia"
Eu: "adica ma imbrac?" "Asezati-va pe pat!"
Eu:"...adica, ma imbrac?"
Doamne, ce stupida!




luni, 24 noiembrie 2008

trebuie sa-mi schimb principiile?

Toata viata am incercat sa rezolv problemele cu mult calm si intelegere. Se pare, insa, ca acesta reteta nu mai e valabila.
Mi s-a intamplat, asteptand la cosmetica, sa aud cosmeticiana spunand: "Stai linistita ca d-na care urmeaza nu e cu pretentii. Mai poate astepta." Apoi, parca tot mai des, aud mereu aceasta expresie, intr-un context sau altul. Mi-am exersat rabdarea in acest gen de situatii pana cand, ajunsa la limita, mi-am iesit din pepeni si-am strigat si-am amenintat. Surpriza! S-au rezolvat toate foarte usor si sunt prima pe lista prioritatilor lor. Poate nu se mai vorbeste despre mine ca despre " o doamna foaaaarte amabila", dar sunt o doamna servita, cu problemele rezolvate. Dar nu mi-e foarte bine, totusi. Piramida mea de principii se clatina.

luni, 10 noiembrie 2008

De ce ne inseala barbatii?

Cred ca "de ce parasesc barbatii?" si "de ce inseala barbatii " sunt doua subiecte diferite. Azi sper sa putem gasi cateva motive pt. care acestia ne inseala.
Am incercat sa inteleg aceasta nevoie a lor de-a insela. Ei inseala las si egoist, de obicei ghidati de instincte, nu de sentimente. Ei nu inseala "pt. ca" sau "din cauza...", inseala pur-si-simplu pt. ca au ocazia. Nu pt. ca femeia cu care se culca e mai buna decat cea de acasa, nu pt. ca nu au putut rezista farmecelor ei, ci pt. ca au avut ocazia. Si atunci, intreb eu : Cat e vina barbatilor si cat e vina femeilor, in acest proces? Daca femeia de azi ar avea mai mult respect de sine, n-ar accepta o tavaleala , stiind ca omul cu care o face e asteptat acasa de nevasta si copii. Barbatii inseala de cand lumea; au facut din asta o virtute. Ceea ce ma ingrijoreaza pe mine, e aceasta tendinta de masculinizare sentimentala a femeilor. Am auzit vorbind fete de 20-25 ani . Le era familiar sexul oral, anal, etc. Ok, gusturile fiecaruia. Problema e ca li se pare firesc s-o faca de la prima intalnire, in toaletele cluburilor, fara conditii minime de igiena, cu toate riscurile ce deriva din asemenea actiuni. Si asta pt. ca:" ...n-am mai facut dragoste de 2 luni. Mai intreb unde si cu cine?" Ma infior si acum, cand scriu. Nu sunt adepta statului de "fata batrana", dar nici asa, s-o faci oricum si oriunde ,doar pt. ca tu, ca femeie, nu-ti poti stapani pornirile sexuale. Sunt o femeie pasionala si cred ca sunt o femeie, in adevaratul sens al cuvantului, dar pt. numele lui Dumnezeu, chiar sa-ti calci in picioare toata mandria, sa de dezbraci de orice principii si sa intinzi in toaletele publice cu primul venit!...Mai umilitor de-atat, putine lucrui imi vin in minte. Si , totusi, cu astfel de femei suntem inselate noi, cele cu reguli stricte de igiena, cele care respecta si se respecta, cele care le crestem copiii, ii spalam si-i ingrijim. Unde e greseala noastra? Ca nu ne adaptam acelei reguli nescrise cu femeia sa fie gospodina in bucatarie, doamna pe strada si curva in pat? Cam ce-ar putea insemna aceasta ultima parte a indemnului? CAT de curva sa fie femeie, pt. a putea tine un barbat acasa? Pentru ca, pana la urma, la asta se rezuma totul: la sex. Si cat ma doare s-o scriu!Deci, de ce ne inseala barbatii? Pentru un sex oral? Pai, si iubirea, respectul, planurile voastre de viitor, juramintele de la biserica? Cred ca erau, in mare parte doar ale tale, femeie!

vineri, 7 noiembrie 2008

Sa schimbam registrul!

Cand am conceput acest jurnal, m-am gandit sa fie unul al nostru, al femeilor lasate de-o parte de angajatori (la anunturile de angajare) si de designeri (ati observat ca, daca vrei sa-ti cumperi haine marimea 44 sau 46 arata ca cele purtate de bunica?). Eram plina de idei dar, probabil, cand am facut postarile nu eram in cea mai buna forma creativa, asa ca n-a iesit chiar ce mi-am dorit eu. Un cititor de pe un site, imi raspunde, referitor la framantarile mele de pe blog ca sunt doar " O femeie de 40 de ani , cu remorca. Si cu asta basta. Pacat ca nu arata poza sau macar niste date fizice, caci daca arata ca un camion dat la casat nici nu e de mirare ...." De ce am impresia ca , in opinia lui , expresia "O femeie de 40 de ani" se vrea o insulta? Omule, nu ne mai poti ataca, acum! Ceea ce traiesti tu, noi am trait, deja. Poate mai frumos decat tine. Iar faza cu REMORCA????? Remorca este copilul meu (sa ma adresez in continuare cu "omule"?Hm, mi-e greu dar hai, sa fac un compromis!). Sper din tot sufletul ca tu n-ai un copil, pt. ca, la modul in care intelegi importanta unui asemenea dar de la Dumnezeu, e o victima sigura a ignorantei tale. Si, in sfarsit, capodopera ta de expresie:"daca arat ca un camion dat la casat". Ei, bine, nu arat ca o epava dar, si daca as arata, acesta sa fie, oare, singura mea calitate? Daca, atunci cand va casatoriti, alegeti doar pe baza acestui criteriu, imi pare rau sa va spun, dar nu v-ati distantat prea mult de primate. Suntem oameni, omule, superiori animalelor tocmai pt. ca avem mai mult decat instincte primare. Din pacate (si asta-i lucrul pe care mi-as dori f. mult sa-l schimbam) nu esti singurul care se ghideaza dupa asemenea, hai sa le zic principii.
Dar, destul cu lamentarile!
Nu ne sta in fire, noua, femeilor coapte si trecute prin ciur si prin darmon, sa ne plangem de mila. Asa ca, sa n-o facem.Hai ne analizam un pic !
Ma gandeam, azi, de ce femeile incearca din rasputeri sa-si ascunda varsta. Mi se pare un act de imaturitate si usor pervers. Pai, daca arati de 40 de ani si spui ca ai 30 esti penibila (parerea mea) iar, daca ai 40 si arati de 30, esti fraiera (pardon!) ca nu spui adevarata varsta. E meritul tau ca ai reusit, de-a lungul anilor, sa-ti selectezi motivele pt. care sa te superi, pt. ca, la nervi, n-ai dat iama in frigider sau pt. ca ai reusit sa-ti pastrezi lumina jucausa din ochi, pentru ca te-ai lasat antrenata in jocurile copiilor tai si ti-ai pastrat , astfel, prospetimea.
In copilarie, aveam o vecina usor trecuta de 40. Umbla cu mers saltat, cu parul prins in codite . Mintea mea de copil n-o putea incadra in nicio categorie. Stiam ca e mama unei colege dar nu semana deloc cu celelalte mame, cu atat mai putin cu a mea. Nu-i puteam spune "saru'mana!" nici " ciao!". Imi amintesc ca, la serbarile de scoala, toti o catalogau ca nebuna.
De ce ai vrea, totusi, sa fentezi? Cred ca cele care-si ascund varsta nu si-au consumat tineretea sau spera sa mai poate flirta cu tineri dornici de aventuri de-o noapte. V-ati ascuns vreodata varsta? Si, daca da, de ce ati facut-o?

Sa schimbam registrul!

joi, 6 noiembrie 2008

Imi amintesc cum, la 18 ani, voiam sa schimb lumea.
Ascultam cu mila povestirile de casnicie ale colegelor mele mai varstnice si-mi spuneam ca habar n-au sa-si iubeasca barbatii, sa-si educe copiii si ca eu ma voi descurca mult mai bine.
Imi vine sa rad de inocenta mea de atunci.
Am ajuns si eu o femeie inselata si-o mama departe de-a fi perfecta. Ma surprind, chiar si pe mine, cand, in loc sa-mi iau copilul in brate si sa-i explic de ce e bine sa-si grabeasca pregatirile de culcare, strig si amenint.
Si, cum am ajuns sa fiu inselata? E numai vina lui? E numai vina mea? Am incercat totul sau am lasat multe lucruri la voia intamplarii? I-am acordat prea multa incredere sau l-am neglijat? Il mai vreau? Ma mai vrea? Si, eterna intrebare: sa ramanem impreuna pt. copil? E departe de-a fi un tata pefect, dar copilul il iubeste mult. M-a intrebat aseara despre divort. M-am infiorat. Oare simte ceva? Ce-ar trebui sa fac? As vrea sa pot raspunde imbratisarilor sotului meu. As vrea sa ma prefac ca nu ma macina dar MA MACINA.Cum sa il sarut si sa-l strang in brate cand, poate, cu ceva timp in urma, altcineva a fost in locul meu? Incerc sa-mi pun ordine in ganduri pt. a putea, apoi, sa-mi pun ordine-n viata.

miercuri, 5 noiembrie 2008

De ce acest titlu?

De ce acest titlu, , de ce acest blog?
Pentru ca , in aceste vremi, in care parca totul e proiectat pt. a izola oamenii, simt nevoia de-a-mi impartasi gandurile. Stiti (daca nu stiti, veti afla) ca, la varsta aceasta, gandurile sunt mult mai conturate, telurile mult mai realiste, drumurile mai putin intortocheate. Viata, astfel, pare mai simpla.Dar, din pacate, nu e chiar asa. Sunt mai multe zile in care ti-ai dori sa vorbesti cu oameni adevarati, despre probleme adevarate (NU politica! NU fotbal! ) si mai multe nopti in care ai vrea sa-ti golesti mintea de ganduri banale ca : "sa nu uit sa platesc taxele, ca maine e program la asociatie!"; "oare sotul meu a vorbit serios ca nu-i place noua mea coafura si daca da, de ce, daca toata lumea imi spune contrariul?", etc.
Pentru ca simtim cum universul ni se ingusteaza si singurele surse de cultura ne raman "Mondenii" si "Dansez pentru tine", pentru ca singurii care-si mai doresc azi sa ne vorbeasca sunt copiii. In rest, parca toata lumea se inchide. Ajungem sa ne supere faptul ca suna cineva la usa; ni se pare timp pierdut sa povestesti cu vecina 10 minute pe luna. Cand si de ce ne-am schimbat, cand erau ACEI ani in care mergeam sute de kilometri doar sa intalnim prietenii montaniarzi.
Acestea sunt problemele pe care, sper ca voi putea sa le dezbat cu voi, cele (de ce nu si CEI?Ne-ar ajuta foarte mult) care veti dori sa intrati in sufletul meu, prin intemediul acestui jurnal.